Partenerii proiectului CITYWALK 2.0, finanțat de Uniunea Europeană, implementat de Primăria municipiului Chișinău, prin intermediul Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, s-au întâlnit în orașul Budva, Muntenegru, pentru a evalua progresul proiectului și a consolida acțiuni concrete în domeniul dezvoltării urbane sustenabile.
Reprezentanți ai administrațiilor locale, universităților, ONG-urilor și experți tehnici din mai multe țări au prezentat acțiunile pilot desfășurate în orașele partenere și au discutat impactul acestora asupra comunităților locale.
Gazdele din Budva au prezentat proiectul lor pilot, care constă în securizarea a trei treceri pietonale în apropierea instituțiilor educaționale, prin instalarea de semnalizări inteligente pentru creșterea siguranței elevilor și pietonilor.
Reprezentanții Chișinăului au prezentat proiectul nostru pilot, axat pe proiectarea și reamenajarea Străzii Veronica Micle, pentru a îmbunătăți siguranța pietonală și a promova mobilitatea urbană sustenabilă.
Participanții au vizitat locația pilot din Budva și au lucrat la metodologii comune de evaluare a impactului acestor acțiuni.
Întâlnirea a inclus un atelier de co-creare, în cadrul căruia partenerii au analizat punctele forte și slabe ale proiectelor pilot și au definit pilonii pentru elaborarea ulterioară a Planurilor de Acțiune Locală în fiecare oraș.
Participanții vor explora orașul Budva printr-un „walkshop” (atelier practic de explorare pe jos), vizitând exemple locale de mobilitate urbană axată pe pietoni, pentru a identifica bune practici ce pot fi replicate și în alte orașe.