Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Consiliului municipal Chişinău iniţiază, începând cu data de 12.04.2021, consultarea publică a Caietului de sarcini (Tema Program) pentru elaborarea Planului urbanistic general al orașului Chișinău.
Scopul proiectului: Elaborarea Planului Urbanistic General va fi asigurată în conformitate cu prevederile documentației de urbanism ierarhic superioare (Planul de Amenajare a Teritoriului Național și Planul de Amenajare a Teritoriului Municipiului Chișinău), și pe baza unor studii de fundamentare, prognoze și scenarii de dezvoltare a orașului pe termen lung (până în anul 2035), cu definirea principalilor parametri de dezvoltare, inclusiv:
- Asigurarea dezvoltării durabile integrate a teritoriului în conformitate cu obiectivele ONU de dezvoltare durabilă 2030;
- Dezvoltarea unei viziuni comprehensive pentru amenajarea teritoriului, în baza potențialului, oportunităților, problemelor și limitărilor existente;
- Dezvoltarea scenariilor de dezvoltare teritorială și determinarea soluțiilor optime de planificare urbană;
- Dezvoltarea scenariilor de dezvoltare socio-economică și determinarea soluțiilor optime de consolidare a factorilor de competitivitate;
- Determinarea principalelor zone pentru implementarea sarcinilor prioritare și a zonelor de dezvoltare a teritoriului.
Beneficiarii proiectului: Direcţia Generală Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a Consiliului municipal Chişinău (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 83, mun. Chişinău, Republica Moldova, tel/fax (022) 228-110, www.chisinau.md, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Rezultatele scontate: Ajustarea și definitivarea Caietului de sarcini (Tema Program) pentru elaborarea Planului Urbanistic General al orașului Chișinău.
Recomandările şi comentariile pe marginea proiectului supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 28.04.2021 dlui Butnaru Vadim, pe adresa electronică: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., la numărul de telefon 022-21-22-04, sau pe adresa bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 83, Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare (cu menţiunea PUG).
De asemenea, se vor organiza consultări pe segmente tip grupuri țintă (focus grup), constituite din mai multe mese rotunde pentru a acoperi toate părțile cointeresate. Pentru anunțurile referitor la organizarea meselor rotunde (online), vă invităm sa monitorizați paginile web a PMC - www.chisinau.md și a DGAURF - www.dgaruf.md.
Dezbaterile publice vor avea loc pe data de 30.04.2021.
Materiale anexate:
- Nota informativă
- Caiet de sarcini (Tema Program) pentru elaborarea Planului urbanistic general al orașului Chișinău
- Dispoziția nr. 166-d din 12 aprilie 2021 ,,Cu privire la inițierea consultărilor publice asupra Caietului de sarcini pentru elaborarea Planului urbanistic general al orașului Chișinău”